18 Fevruarie – Sfântul Ierarh Leon cel Mare, Papa Romei, împotrivitorul monofiziţilor, al latinilor şi al papistaşilor

«Sfinţindu’te cu ungerea preoţiei, prea fericite, o ai împodobit pre dânsa cu feluri de bunătăţi prea lăudate».

Canonul Sfântului,

primul Tropar, Peasna întâia,
18 Fevruarie

«Întrupat cunoscând Cuvioase, pre Cuvântul Tatălui, Cel mai ’nainte neîntrupat, Unul-Născut fără de începere, sub vreme pre Cel mai presus de vreme, însă cuprins dupre trup, iară ca un Ziditor necuprins, înveţi strigând: Preoţi binecuvântaţi, noroade prea înălţaţi pre Hristos în veci».

Canonul Sfântului, Al treilea Tropar, Peasna a 8-a,
18 Fevruarie

Al patrulea Sinod Icumenic, s’a ţinut în Halchidoni la anul 451; cei 630 de Sfinţi Părinţi participanţi, au întărit credinţa, dogmele şi canoanele primelor trei Sinoade Icumenice şi au anatematisit pe Evtihie şi pe Dioscor care amestecau cele două firi ale lui Hristos şi învăţau că El este întru o fire. În acel timp pe scaunul Romei era Papă Sfântul Leon. Nu a venit la Sinod, dar a trimis ca locţiitori trei Episcopi (Pashasin, Luchinsie şi Iulian) şi doi Preoţi (Vonifatie şi Vasilie), împreună cu o epistolă extraordinară în care îşi exprima dreapta sa credinţă referitoare la dumnezeirea şi omenirea lui Hristos. Atât pentru epistola sa, care a avut un rol important în Sinod, cât şi pentru celelalte multe scrieri bisericeşti, Biserica l’a numit „cel Mare”. Eresul monofizitismului nu s’a stins odată cu anatematisirea ereziarhilor, ci a continuat până în zilele noastre, când aşa-zişii ortodocşi oficiali nu mai fac nici o deosebire între ortodoxie şi erezie. Sfântul Leon este cinstit ca mare sfânt atât în Răsărit cât şi în Apus, dar fără a pune în contrast dreapta slăvire a acestuia şi ateismul papilor de după 1054, nici poziţia drastică a acestuia faţă de eretici şi compromisurile oficialilor de după 1924, care odată ce au schimbat calendarul de dragul ereticilor, nu s’au sinchisit să accepte şi comuniunea liturgică împreună cu aceştia (monofiziţi, armeni, latini, anglicani). Dar mirarea nu este mai mare ca atunci când prelaţii „ortodocşi”, sunt prezenţi sau chiar iau parte la ritualuri islamice, evreieşti sau de ce nu şi păgâne. Greu de crezut, dar uşor de văzut pe mass-media, pentru că aşa se întâmplă.