marți, 31 ianuarie 2012

19 Ianuarie - Sfântul Ierarh Marcu Evghenicul Mitropolitul Efesului, Surpătorul papismului şi Apărătorul Ortodoxiei

Câteva citate din cartea ”Stâlpii Ortodoxiei”, Ed.Egumenița, 2008, carte tipărită în România cu binecuvântarea ep Galaction (citiți toată cartea și vă veți lămuri în multe probleme, dacă nu în toate):
Citatele din carte sunt scrise cu verde, iar comentariile noastre cu negru.
Ce spune Sfântul Marcu al Efesului, care pe vremea sa rămăsese singurul episcop ortodox din Răsărit:
1.”sfintele canoane zic că cel ce se abate și cu puțin de la Ortodoxie este eretic și supus canonisirii.”
 Întrebăm noi : oare astăzi ecumeniștii se abat numai cu puțin de la Ortodoxie ?
2. Într-o scrisoare către Ieromonahul Teofan din Evia, Sfântul Marcu scria: ”Fugiți, fraților! Fugiți de părtășia cu cele de neîmpărtășit, și de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomenește pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (catolicilor), cu latinii se va judeca și se va socoti vânzător al Credinței.” (p.244)
În schimb, astăzi papa este trecut în pomelnicul de la Constantinopol, iar unii ierarhi ai BOR (Bartolomeu Anania și alții) îi fac parastase și îl pomenesc la ieșirea cu Sfintele Daruri.
3.”În epistolele sale către toți creștinii el îi îmbărbăta să se depărteze de unirea florentină ca de una ce era urâtă lui Dumnezeu. ‹‹Acești oameni››, scria el, ‹‹recunosc împreună cu latinii că Duhul Sfânt purcede de la Fiul și Își trage existența de la El, căci așa spune definiția lor, și în același timp spun împreună cu noi că Duhul purcede de la Tatăl. ››” (p.243)
Așa cum spunea, de exemplu, Patr. Teoctist într-un interviu televizat :”Și am ajuns la concluzia ca atunci când suntem în teritoriul oriental-ortodox să zicem Crezul fără adaosul Filioque, iar cînd suntem în teritoriul romano-catolic să zicem Crezul cu adaosul Filioque.”
 4.”Bizantinii nu au primit unirea (cu catolicii) și au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte (stăpânirea-mai-marii timpului) și ÎNTREGUL EPISCOPAT era în mâinile unioniștilor” (p.239)
 Astăzi, însă, mulți cred despre ei înșiși că nu sunt eretici (pentru că sunt antiecumeniști), dar rămân în comuniune cu ecumeniștii. Mai mult decât atât, ei îi defaimă pe cei care-i urmează pe Sfinții Părinți și care rup comuniunea cu ereticii ecumeniști.
5.Pe vremurile acelea, ”exista o opinie publică închegată care nu șovăia să-l critice nici pe Împărat, nici pe ierarhi.”(p.239)
Astăzi, însă, ni se spune de către toți așa-zișii apărători ai Ortodoxiei din BOR să nu cumva să criticăm vreun ierarh , oricât de eretic ar fi.

duminică, 29 ianuarie 2012

17 Ianuarie – Sfântul Preacuvios Antonie cel Mare, dialogul prietenesc cu ereticii şi comuniunea cu cei deja apostaţi, demonstrează negarea Ortodoxiei





«Ca şi văzătorul de Dumnezeu Moisi, ai intrat în norul vedeniilor cel înţelegător cu adevărat şi îndatăşi ai văzul luminat pre Acele de Carele ai dorit. Şi prea mărindu’te la faţă cu raza aceea, Părinte, te’ai povăţuit la lăcaşurile cele mântuitoare. Pentru aceasta adunându’ne de Dumnezeu înţelepţite, bucurându’ne, strigăm: Slavă Dumnezeului nostru, Celui ce te’a întărit pre tine».
A treia sihiră a Sfântului, Vecernia mică,
17 Ianuarie





«Luminător luminătorilor ai fost şi călugărilor îndreptător şi începător Antonie, lauda lumii, învăţându’i ca un viteaz şi voevod ales, să nu se teamă de năvălirile drăceşti, ajutor având pre Hristos, pierzătorul înşelăciunii».
Prima Luminândă a Sfântului
7 Ianuarie




Este bine ştiut că «ortodoxia» eterodoxă a neocalendarismului ocupă un loc de frunte la masa rotundă a ecumenismului. Şi pentru ca mulţimile să poată fi manipulate, sunt orbite de acei câţiva «preaortodocşi» antiecumenişti care pe de o parte fulgeră şi trăsnesc împotriva ecumenismului, iar pe partea cealaltă continuă să aibă comuniune liturgică cu ierarhii ecumenişti, aruncând ca pe o sare în ochi fraze de genul: «Ei vor da seamă, noi nu putem face schismă, ci trebuie să facem ascultare», sau «Nu putem părăsi biserica, ci trebuie să luptăm dinăuntru», sau «Nu sunt toţi episcopii şi preoţii ecumenişti şi de aceea nu putem spune că nu mai este har în biserica noastră», ş. a.
Dacă prin absurd nu am lua în consideraţie că neocalendarismul este căzut din har încă de la origini, ca şi argument împotriva acestor măiestrii sataniceşti «ortodoxe», dăm exemplul Sfântului Antonie, care prin viaţa sa scrisă de Sfântul Atanasie, arată ortodocşilor din toate timpurile, care trebuie să fie atitudinea lor faţă de provocările eterodoxe.

«Încă şi în credinţă era statornic şi drept-credincios; căci nici cu schismaticii meleţiani nu s-a împărtăşit vreodată, ştiind viclenia şi depărtarea lor de credinţa cea dreaptă, din început; nici cu maniheii sau cu alţi eretici nu a vorbit cîndva prieteneşte, decît numai cu gîndul de întoarcere către buna credinţă, vorbind tuturor, să nu se amăgească cu prietenia şi cu vorbirea lor; căci vătămare şi pierzare pricinuieşte sufletului».

Întrebare: Aşa se fac şi dialogurile ecumenice? Şi dacă nu se fac aşa, ci cu totul dimpotrivă, oare cei care le întreţin nu sunt trădători? Şi oare cei care se compromit împărtăşindu’se împreună cu aceştia şi pomenindu’i, au vreun har sfinţitor? (Ne referim la ierarhii ecumenişti şi la cei care sunt împotriva ecumenismului, dar au comuniune liturgică împreună cu aceia).

«Deci, astfel ura eresul arienilor şi poruncea tuturor ca nici să nu se apropie de ei, nici reaua lor credinţă s-o aibă. Odată, venind la dînsul unii dintre cei ce înnebuneau cu eresul lui Arie, el cercetîndu-i şi cunoscînd că sînt rău-credincioşi, i-a gonit din munte, zicînd că cuvintele lor sînt mai rele decît otrava şarpelui. Iar odată minţind arienii că tot aceleaşi le cugetă şi el, precum le cugetă şi ei, el s-a tulburat şi s-a mîniat asupra lor».

Iată ce comportament aveau Sfinţii Părinţi faţă de eretici. Se compară poziţia ecclesiastică a acelora cu a «sfinţilor părinţi» de astăzi?

«După acestea, fiind rugat şi de episcop şi de toţi fraţii, s-a pogorît din munte şi, intrînd în Alexandria i-a ocărît pe arieni, zicînd că eresul lor este cel mai de pe urmă şi că acesta este mergător înaintea lui Antihrist. Şi învăţa pe popor că Fiul lui Dumnezeu nu este zidire, nici că s-a făcut din cele ce nu sînt, ci că este dea pururea vecuitor Cuvînt şi Înţelepciune a fiinţei Tatălui. Pentru care şi păgînesc lucru este a zice, că a fost vreme, cînd nu a fost; căci de-a pururea Cuvîntul a fost şi este împreună cu Tatăl».

Întrebare: Cumva aşa au făcut şi «marii duhovnici» Cleopa, Iustin, Paisie şi toate vedetele neocalendarismului? Au ieşit cumva vreodată din carapacea lor pentru a coborî în oraşe să mustre pe ierarhii apostaţi? Au ieşit vreodată în întâmpinarea papei, a a monofiziţilor sau a anglicanilor, pentru a’i ocărî precum a făcut Sfântul Antonie? Când au loc marile adunări interreligioase sau rugăciunile ecumenice anuale s’a dus vreun asemenea «ortodox» să riposteze împotriva fărădelegilor care au loc acolo? Nu. Atunci degeaba strigă că sunt împotriva ecumenismului. Atâta timp cât slujesc cu ei sau îi pomenesc, arată că sunt de acord întru totul cu ereziile la care iau parte prin comuniune.

«De aceea, zicea el, să nu aveţi nici o împărtăşire cu prea răii-credincioşi arieni, că nu are nici o împărtăşire lumina cu întunericul. Voi, crezînd bine, sînteţi creştini, iar aceia numind "zidire" pe Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu, care S-a născut din  Tatăl, cu nimic nu se deosebesc de păgîni, slujind zidirii mai vîrtos decît lui Dumnezeu Ziditorul. Şi să credeţi că chiar toată zidirea se mînie asupra lor, căci pe Ziditorul şi Domnul tuturor, prin care toate s-au făcut, pe Acesta îl numără împreună cu făpturile". Deci, toate popoarele se bucurau auzind pe un bărbat ca acesta anatematizînd eresul cel luptător de Hristos al arienilor».

Astăzi, nu avem de’a face direct cu arieni, ci cu urmaşii acestora: monofiziţi (armeni, copţi), catolici, anglicani ş.a.

«Să aveţi rîvnă către sfinţi şi să nu vă apropiaţi de schismaticii meleţieni; ştiţi viclenia, răutatea şi voinţa lor cea rea. Nici să aveţi vreun prieteşug cu arienii, că şi păgînătatea acestora tuturor este arătată. Nici căutînd la judecătorii cei ce părtinesc lor să vă tulburaţi, că va înceta nălucirea lor cea stricăcioasă în puţină vreme. Deci, păziţi-vă curaţi şi mai cu seamă de aceştia, păziţi predania părinţilor şi prin urmare credinţa cea dreaptă, întru Domnul nostru Iisus Hristos, pe care din Scripturi aţi învăţat-o, şi de la mine v-aţi adus aminte».

Întrebare: Oare de a avea râvnă către Sfinţi nu înseamnă şi a fugi de papistaşi precum au fugit Sfinţii? Oare în predania Părinţilor şi în credinţa cea dreaptă nu se încadrează şi calendarul bisericesc iulian, apostilat de Sinodul Întâi Icumenic de la Nikeea la anul 325? Dar «prealuminaţii lumii» la 1924, l’au vândut pe acesta în schimbul celui apostilat de necuratul papa la 1582. Şi aceasta pentru a netezi cărarea ecumenismului. De aceea, oricât ar încerca unii neocalendarişti să spună că nu sunt ecumenişti, atâta timp cât ţin calendarul papistăşesc, tot eretici sunt.

«Nici o împărtăşire să nu aveţi cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, că ştiţi că şi eu mă abăteam şi mă feream de aceştia pentru eresul lor cel de Hristos urîtor şi rău credincios; ci sîrguiţi-vă mai cu seamă de-a pururea a vă împreuna mai întîi cu Domnul, apoi cu sfinţii; ca astfel după moarte, întru veşnicele locaşuri, ca pe nişte prieteni cunoscuţi să vă primească şi sfinţii pe voi».

Preaosânditul Bartolomeu a aspus că Sfinţii Părinţi se află în mâna lui Dumnezeu şi îşi aşteaptă pedeapsa pentru că n’au ştiut să arate dragoste ereticilor. Sfântul Antonie, dimpotrivă, spune că după moarte, moştenirea veşnicelor lăcaşuri şi odihna cu Sfinţii, va fi condiţionată de felul cum noi am urmat acelora. Oare care are dreptate?

duminică, 22 ianuarie 2012

9 Ian. 2012 - Duminica după Botez şi Sf. Muc. Polieuct, românilor li se arată lumina dreptei credinţe şi sunt îndemnaţi să nu preţuiască nimic mai mult decât aceasta










«Nărodul cel ce şădea într’untunearec văzu lumină mare; şi celor ce şădea în locul şi în umbra morţii, lumină răsări lor».
Mathei IV, 16 Biblia Bucureşti 1688













Această proorocie a fost spusă nu numai pentru pământului Zavulonului şi al Neftalimului şi pentru Galilea, ci şi pentru fiecare popor care stă în întunericul necunoştinţei, pentru toţi cei care şed în locul şi în umbra morţii, şi prin iconomia lui Dumnezeu li se întâmplă să le răsară lumină mare, acea lumină a cunoştinţei prin care pot vedea adevărul.
După schimbarea calendarului din 1924 atât Liga Ziloţilor din Sfântul Munte Athos, cât şi preoţii din România, din Cipru şi din Grecia, care au rămas credincioşi calendarului patristic, şi care şi’au dat seama că introducerea calendarului papal în uzul bisericesc însemna deschiderea largă a porţilor pentru intrarea nestingherită a căruţei ecumenismului încărcată cu toate ereziile şi păgânismele, propovăduiau că cine primeşte calendarul grigorian, se desparte de Hristos. Destui au fost aceia care au tratat cu maximă seriozitate aceste cuvinte şi au păstrat dreapta credinţă până la moarte; destui au fost şi cei care chiar dacă la început s’au lăsat călcaţi de tăvălugul neo-calendarismului, când au realizat înşelarea, s’au întors în sânul Adevăratei Biserici Ortodoxe. Din păcate însă, majoritatea nu a vrut să trateze cu simţ ortodox catastrofa bisericească ce a avut loc şi a rămas în întunericul necunoştinţei, în locul de tovărăşie papistaşă şi în umbra morţii.
Acum, după atâtea decenii, când se vede destul de clar prăpastia în care a căzut ortodoxia oficială, se adevereşte că începutul tuturor relelor a fost schimbarea calendarului; şi pe zi ce trece, mulţi realizează acest lucru şi îl recunosc. De aceea spuneam că proorocia de mai sus, cuprinsă în textul evanghelic citit astăzi, în Duminica după Dumnezeeasca Arătare a Domnului, este potrivită şi pentru zilele noastre, deoarece destui din cei ce sunt în întunericul necunoştinţei, în erezie şi în moarte sufletească văd cum le răsare lumina adevărului  şi li se luminează minţile pentru a cunoaşte care este Adevărata Biserică Ortodoxă.
Tot astăzi, 9 Ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfântul Mucenic Polieuct, sau Polievct. Mai jos, vom arăta de ce am preferat să amintim despre acest sfânt în articol nostru.










«Nici dorul soţiei, nici dragostea fiilor, nici vrednicia socrului, nici bogăţia de averi sau de bani, n’au mişcat tăria sufletului tău de la adevărată credinţa lui Hristos, prea fericite Polievcte».
A doua Stihiră a Sfântului
la Doamne strigat’am, 9 Ianuarie







«Din suflet mult roditor câştigând avuţia cerească, cea mult dorită, slavă şi lumină, o! Polievcte fericite şi mergând la Dumnezeu, ai primit şi dumnezeiască cunună din mâna Celui Prea Înalt, împreună cu cetele mucenicilor, ca un mărturisitor al adevărului».
Luminânda Sfântului,
9 Ianuarie






Acest Mucenic  se trăgea din Armenia şi era soldat în armata Romană. Fiind forţat de socrul său să se supună poruncilor urâtoare de Dumnezeu ale împăratului Valerian , i’a răspuns precum Apostolii: «A asculta trebuie pre Dumnezău decât pre oameni». Fapte V, 29 Biblia Bucureşti 1688; iar la plângerile soţiei sale şi ale fiilor săi, care şi ei voiau să’l înduplece a’şi tăgădui credinţa, a răspuns cu textul Evangheliei: «Cine va iubi muiarea, sau feciorul, sau fata, mai vârtos decât pre Mine, nu’i destoinic de Mine». Mathei X, 37 şi Luca XIV, 26 Biblia Bucureşti 1688 Deci, rămânând neânduplecat în credinţa sa, s’a săvârşit prin sabie la anul 255, în Melitina.
Exemplul său, a străbătut veacurile şi a ajuns până la noi cei de astăzi, care de multe ori când vine vorba despre dreapta credinţă, nu luptăm până la sânge împotriva provocărilor picinuite de soţ sau respectiv de soţie, de fii, de rude, de prieteni sau de cunoscuţi, ci cădem pradă momelilor acestora lepădându’ne de adevărata credinţă. Din păcate, în ziua de azi, lumea cât de cât raţională vede doar trupeşte şi crede că ţinta vieţii este doar întemeerea unei familii. Puţini sunt acei cu adevăraţi raţionali care ştiu că scopul omului pe pământ nu este altul decât îndumnezeirea, familia creştină fiind doar unul din mijloacele prin care el, omul, poate ajunge la Dumnezeu, unde a fost la început.
S’a dat ca exemplu viaţa Sfântului Polieuct, pentru a pune faţă în faţă tăria credinţei şi raţionamentul acestui soţ, cu ticăloşia acelora care de dragul unui băiat sau al unei fete se leapădă de adevărata credinţă şi devin vânzători. Biserica neo-calendaristă se auto-numeşte ortodoxă, dar destui slujitori ai acesteia săvârşesc căsătorii mixte, susţinând că nu este nevoie ca cel neortodox să devină mai întâi ortodox. Unde mai punem că ar trebui să se şi boteze? Iată încă un motiv pentru care această organizaţie religioasă nu mai este ortodoxă, fiind o salată plină cu de toate, în care orice tâmpenie este acceptată.

vineri, 13 ianuarie 2012

1 Ianuarie - Tăierea împrejur a Domnului, încă un Praznic care condamnă erezia neo-calendaristă





«Nu S’a ruşinat Prea Bunul Dumnezeu, cu trupească tăiere a se tăia împrejur, ci S’a dat pre Sine chip şi pildă tuturor spre mântuire. Că Făcătorul Legii, cele ce sunt ale Legii le’a plinit şi proorociile proorocilor cele ce au fost pentru Dânsul. Cela ce toate le cuprinzi cu palma şi cu scutece Te’ai înfăşat, Doamne, slavă Ţie». 
Şi acum la Doamne strigat’am, Vecernia mică, 1 Ianuarie






«Pogorându’Se Mântuitorul la neamul omenesc, primit’a înfăşare cu scutece, nu S’a scârbit de trupeasca tăiere împrejur, Cel de opt zile după Mumă şi fără de început după Tată. Acestuia să’I strigăm: Tu eşti Dumnezeul nostru, miluieşte’ne pe noi». 
Şi acum la Laude,
1 Ianuarie







«Şi când să împlură opt zile, Să tăie Coconul împrejur şi Să chemă numele Lui Iisus, cel ce fu chemat de înger, încă mai nainte, până nu Să prinsease El în pântece». 
Luca II, 21 Biblia Bucureşti 1688


Când a fost tăiat împrejur Mântuitorul? În a opta zi de la Naştere. Dar când S’a născut?
Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre aceasta:
În Legea Veche intra Arhiereul în Sfânta Sfintelor o dată pe an. Când intra? Nu oricând ar fi voit, ci în săptămâna Sărbătorii Înfingerii Corturilor, iar aceasta, potrivit Legii lui Moisi, se ţinea în a doua jumătate a lunii a şaptea. Dacă luăm în considerare că după Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Damaschin şi alţi sfinţi, prima lună a anului este Nisan, adică Martie, căci atunci a zidit Dumnezeu lumea, după cum se şi vede că primăvara începând cu luna Martie toate se retrezesc la viaţă, atunci a şaptea lună este Septembrie. Deci în săptămâna Înfingerii Corturilor fiind rândul Arhiereului Zaharia să intre în Sfânta Sfintelor pentru a curăţa jertfelnicul şi a aduce jertfa cea de tămâiere, i s’a arătat înăuntru Arhenghelul Gavriil şi i’a proorocit naşterea Sfântului Ioan, Cinstitului Înaintemergător. După încheierea săptămânii de slujire, Elisaveta, soţia Arhiereului a luat în pântece, eveniment prăznuit de Biserica Ortodoxă la 23 Septembrie. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că în a şasea lună de graviditate a acesteia, acelaşi Arhanghel a fost trimis la Feciara Maria ca să’i binevestească zămislirea în pântecele său a Fiului lui Dumnezeu. De la 23 Septembrie, şase luni s’ar împlini la 23 Martie; dar având în vedere că acum Fevruarie nu are 31 de zile precum de demult, deoarece împăraţii au luat trei zile şi le’au adăugat la Iulie, la August şi la Ianuarie, pentru că acelea aveau câte 30, atunci şase luni de la zămislirea Elisavetei se împlinesc pe 25 Martie, zi în care Biserica Ortodoxă prăznuieşte Buna Vestire (Adăugăm la 23 numai două zile, pentru că una s’a dus de la Fevruarie la Ianuarie şi nu e în minus). Apoi, dacă la 25 Martie adăugăm 9 luni de sarcină, ne dă 25 Decembrie, Naşterea Domnului. A 8-a zi, 1 Ianuarie, Tăierea împrejur. A 40-a zi, 2 Fevruarie, Întâmpinarea Domnului, cănd Părinţii Săi au dus la Biserică jertfa de curăţire şi L’au înfăţişat ca Prunc Preotului.
Toate aceste evenimente evanghelice, au fost bine meditate de Sfinţii Părinţi şi s’a stabilit comemorarea lor ca Praznice bisericeşti exact în ziua când au avut loc, avându’se ca reper calendarul iulian. Înlocuindu’se calendarul iulian cu cel grigorian, e uşor de înţeles că zilele acestor sărbători nu mai corespund cu adevărul. Dacă se aduce ca argument minciuna papistăşească cum că isimeria se pogoară, noi răspundem că nu se pogoară, ci întotdeauna este la 7/8 Martie deoarece luna a fost zidită în ziua a 4-a, plină, adică în faza de isimerie. Deci, isimeria este la 4 Martie; dar deoarece după cum s’a spus s’au luat trei zile de la Fevruarie, ne dă 7 Martie, 8 în anii bisecţi. Această isimerie este mereu nestrămutată, deoarece luna, soarele şi pământul sunt zidiri ale lui Dumnezeu; ori Dumnezeu niciodată nu face ceva cu eroare, sau nedesăvârșit. Dacă ar fi adevărat că se pogoară isimeria, atunci ar trebui să se ajungă să fie noapte fără lună şi zi cu lună şi cu soare, sau zi fără soare şi noapte cu soare şi cu lună. 
Ca dovadă că nu se pogoară isimeria, mai avem şi Ciclul Pashal de 532 de ani, potrivit căruia Sfintele Paşti se prăznuiesc după Hotărârea Întâiului Sinod Icumenic de la Nikeea, adică în fiecare an în prima Duminică de după Luna plină a primei Luni ce se naşte după isimerie şi niciodată înainte de 22 Martie sau după 25 Aprilie. Cum se face că niciodată pentru a afla data Sfintelor Paşti nu urmărim mersul lunii, ci ne uităm în Tabelul Ciclului Pascal perpetuu şi întodeauna data menționată acolo se potriveşte în prima Duminică de după Luna plină a primei Luni ce se naşte după isimerie? Înseamnă că isimeria nu se pogoară niciodată. Dacă acceptăm că isimeria se pogoară, atunci toată Rânduiala şi Tradiţia de veacuri a Sfintei Biserici se răstoarnă: și data Paştilor, şi şirul anual al Duminicilor, şi zilele Sărbătorilor, şi Tipicul, şi Posturile. Deci calendarul nu este numai un simplu ceas al vremii aşa cum spun unii „mari duhovnici” neocalendarişti, ci este dreptarul după care Biserica slujeşte, bineînţeles nu timpului, ci Ziditorului timpului. 
De asemenea, se mai aude afirmaţia: „Calendarul nu este dogmă”. Da, nu este o dogmă, dar este aparatul cu ajutorul căruia se verifică „ortodoxia” dogmelor de gradul II (dacă le’am putea spune aşa): Paşti, Duminici, Sărbători, Tipic, Tradiţie, Posturi. De aceea Sinoadele Panortodoxe au anatematisit orice înnoire sau reformă calendaristică, fie ea de sorginte papală, patriarhală sau chiar îngerească. Dar dacă introducerea calendarului papistăşesc s’a înfăptuit în primul rând, pe baza minciunii că cel iulian este depăşit astronomic, şi în al doilea rând pentru a se deschide larg porţile spre ecumenism, oare nu suntem îndreptăţiţi să credem că fie dogmatică, fie chiar şi nedogmatică, inovaţia este satanică?