«Cu praştia dumnezeeştilor tale cuvinte, de Dumnezeu însuflate, cu putere preaslăvite, ai împrăştiat ca pre un lup pre Arie şi departe l’ai gonit de la turma lui Hristos, păstorule prea bune, păzind oile tale întru păşunea Treimii; pentru aceasta pre tine te cinstim, păstorule al păstorilor Grigorie».
A patra stihiră a Sfântului, Vecernia mică
25 Ianuarie
«Cela ce te’ai învăţat cele dumnezeeşti din dumnezeeasca şi mai presus de minte însuflare, cuvioase Părinte şi spre împreunarea cea cu ştiinţă neajunsă a acelora, cu taină te’ai săvârşit, după datoria ta cea nemăsurată; prea fericite Părinte, pre tine te fericim».
Al patrulea tropar la Peasna a 9-a, Al doilea Canon al Sfântului,
25 Ianuarie
25 Ianuarie
Pemenirea Sfântului Grigorie ne aduce aminte că un ierarh ortodox are datoria de a lupta cu putere pentru protejarea Bisericii lui Hristos de atacurile ereticilor, pentru întoarcerea în sânul Bisericii a celor căzuţi în rătăcire şi nu în ultimul rând, pentru recuperarea sfintelor biserici luate cu de'a sila de eretici. Stihira de mai sus ne arată lămurit că Sfăntul era un aprig luptător împotriva ereticilor.
Pentru a putea realiza ce mare diferenţă există între ierarhii ortodocşi adevăraţi şi «ierarhii ortodocşi» falşi, redăm mai jos două paragrafe din viaţa Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, sfânt care este cinstit şi de neocalendarişi, sau mai bine spus necinstit prin activitatea lor pro-eretici şi nu contra-eretici cum era cea a Sfântului.
«Dar mai înainte de a merge la Bizanţ, Sfântul Vasile cel Mare îmbolnăvindu’se, s’a sfârşit; şi aşa s’a stins luminătorul a toată lumea. Pentru care Sfântul Grigorie, plângând mult şi cu cuvânt frumos cinstindu’l, a luat calea ce era înaintea lui şi ajungând la Bizanţ, cetatea cea împărătească, l’au primit drept-credincioşii cu bucurie. Acolo a aflat Biserica lui Hristos împuţinată şi numărul credincioşilor lesne de numărat; de vreme ce, cea mai mare parte a cetăţii se dusese pe urma eresului şi toate Bisericile lui Dumnezeu cele mari şi frumoase le ţineau ereticii; numai una mică şi veche, a Sfintei Anastasia, nebăgată în seamă de dănşii, era lăsată dreptcredincioşilor; ... drept aceea, Sfântul Grigorie îndată înarmându-se împotriva ereticilor cu praştia cuvântului lui Dumnezeu - precum odinioară David împotriva Filistenilor -, biruia întrebările şi dogmele lor, pe care le rupea ca pe nişte pânze de păianjen; şi în toate zilele întorcea pe mulţi de la credinţa cea rea către dreapta credinţă; apoi, cu cuvintele cele înţelepte şi insuflate de Dumnezeu, în puţină vreme a înmulţit atât de mult Biserica lui Hristos, încât nu era cu putinţă a se număra. Iar numărul ereticilor se împuţina din zi în zi şi se împlinea ceea ce se scrisese în Sfânta Scriptură despre casa lui David şi a lui Saul: casa lui David se înălţa şi se întărea, iar casa lui Saul slăbea».
Trebuie subliniat că astăzi nici un episcop neocalendarist nu se străduieşte să smulgă sufletele din ghearele ereziei. Într'un timp foarte scurt Sfântul Grigorie a întors atâta lume la Ortodoxie, iar cei de azi, nu numai că nu întorc, ci susţin cauza ereticilor şi prin prietenia cu ei îi încurajează. Dialogule ecumenice nu urmăresc cauza ortodoxă, ci cea ecumenică, antihristică, drăcească.
Nu este cel ce face bunatate nu este pana la unul....! Totzi impreuna netrebnici s-au facut...Aceste vorbe se probeaza pana si acu' dragilor. Intzeleg totusi ca acolo unde sunt cei ce cauta, daruieshte Domnul si pastori vrednici de ravna cea sanatoasa . Dar iarashi intzeleg ca acolo unde este shi ravna nesanatoasa ( ca odata israel cand ''ravna casei tale m-a topit'' zice Domnul iar ei faceau casa Lui pestera de talhari bolnavi de agoniseli si jefuieli) se inmultzesc si pastori pe masura cautari inimii lor...!!
RăspundețiȘtergereMda, la asha adunatura de lozincari '' avem acelashi dumnezeu'' asha ierrarhi le da Domnul pe care ii putem numi ortodocshi dar in viclenie nu in creshtinatate.
Si ne izbaveshte de cel viclean pe noi cei ce invrednicitu'ne'ai a te chema Tata!
va mjltzumesc ca atzi publicat mesajul trecut si nu'l-atzi gasit prea ''daunator'' profilului de blog.
Ahiadar, astea fiind adaugate , mai pun o dorintza Sfantului Grigori: sa se aplece la cei ce gahnguresc credintza spre a ne'ntari in adevaratele doxologii spre a le urma si pastra si apara si uite asha cu el a ne vedea .... in imparatzia cea veshnica a Domnului si Dumnezeului nostru cel in Treime inchinat shi de o fiintza cunoscut shi care nu sufera partashanie cu dumnezeii paganilor. Amin
Nu stiu daca trebuie sa lupti impotriva ereticilor. Pentru ca luptand impotriva cuiva nu faci decat sa-l invrajbesti mai tare. Nu faci decat sa-i fundamentezi ideile mai puternic, pentru ca el se va apara si-si va apara si ideile.
RăspundețiȘtergerePe eretic trebuie sa-l iubesti, pe pacatos trebuie sa-l iubesti, pe cel ce greseste sa-l iubesti. Numai iubirea indreapta, numai iubirea convinge, numai iubirea te salveaza. Cel putin asa am inteles eu invataturile lui Isus.
Biserica lui Hristos are datoria de a lupta împotriva ereziilor şi a învăţăturilor greşite. Şi aceasta din două motive: în primul rând, pentru ca cei înşelaţi să'şi cunoască rătăcirea şi să se întoarcă la adevăr şi în al doilea rând, pentru a'şi ţine fiii la sân şi a nu putea fi răpiţi de lupi, vrăjmaşii Sfintei credinţe. Însuşi mustrarea este o formă de iubire. Să ne aducem aminte de două exemple: 1) un părinte care îşi iubeşte fiul, încearcă să'l îndrepte când prin vorbe dulci, când prin mustrare; şi 2) de foarte multe ori Dumnezeu îl îndreaptă pe om prin mustrare (pedeapsă); şi totuşi Dumnezeu este iubire. Într'adevăr, cei înşelaţi trebuie să se bucure de multă dragoste din partea celor ce sunt în adevăr; însă este o diferenţă între cei înşelaţi, care nici nu prea realizează situaţia ecclisiastică în care se află şi cei care luptă cu înverşunare împotriva adevărlui şi a Bisericii lui Hristos. Sunt multe exemple din Sfânta Evanghelie, din Scrierile Apostolice, din Psaltire şi din scrierile patristice, unde ereticii sunt mustraţi aspru, atât individual, cât şi în colectiv, la nivel de organizaţie. Creştinii sunt ostaşi în oastea lui Hristos şi luptă pentru dragostea Lui. Atunci când cineva luptă împotriva lui Hristos sau a Adevărului, creştinul nu poate rămâne nepăsător, ci dragostea pe care o are faţă de Stăpânul său, îl umple de zel şi îi ridică la luptă cu duşmanul, pentru a'şi apăra Împăratul. Trebuie să iubim pe aproapele nostru, precum şi Dumnezeu ne iubeşte pe noi. Însă înainte de a iubi pe aproapele, trebuie să iubim pe Dumnezeu din toată fiinţa noastră. Ori, iubind pe Dumnezeu, nu poţi iubi şi pe vrăjmaşii Lui şi nu poţi fi prieten cu aceia, că atunci eşti trădător. Însuşi Sfântul Grigorie a luptat din răsputeri pentru păstrarea Ortodoxiei şi pentru întoarcerea ereticilor la adevăr. Este adevărat că pentru a avea succes în lupta cu ereticii la nivel individual, trebuie folosită o anumită strategie a propovăduirii, şi anume: trebuie împletită iubirea şi mustrarea, blândeţea şi asprimea. Fără dreaptă socoteală din partea noastră în privinţa acestor moduri de abordare, ereticul nu va reuşi să înţeleagă că se află pe calea pierzării. Nu tot aşa se pune problema şi în cazul organizaţiilor eretice, adică la nivel colectiv. Aici nu mai este vorba de dragoste; adevărul trebuie să lupte frontal cu înşelăciunea. Biserica lui Hristos trebuie să lupte cu idolii; cu ereticii, cu sutele de biserici ale hristoşilor mincinoşi, cu masonii, cu lumea care zace în cel rău, cu cel rău însuşi. Dacă ne gândim mai bine, această luptă nu se dă împotriva uneia sau a unor persoane, ci împotriva minciunii.
RăspundețiȘtergere