17 Ianuarie – Sfântul Preacuvios Antonie cel Mare, dialogul prietenesc cu ereticii şi comuniunea cu cei deja apostaţi, demonstrează negarea Ortodoxiei

«Ca şi văzătorul de Dumnezeu Moisi, ai intrat în norul vedeniilor cel înţelegător cu adevărat şi îndatăşi ai văzul luminat pre Acele de Carele ai dorit. Şi prea mărindu’te la faţă cu raza aceea, Părinte, te’ai povăţuit la lăcaşurile cele mântuitoare. Pentru aceasta adunându’ne de Dumnezeu înţelepţite, bucurându’ne, strigăm: Slavă Dumnezeului nostru, Celui ce te’a întărit pre tine».

A treia sihiră a Sfântului, Vecernia mică,

17 Ianuarie

«Luminător luminătorilor ai fost şi călugărilor îndreptător şi începător Antonie, lauda lumii, învăţându’i ca un viteaz şi voevod ales, să nu se teamă de năvălirile drăceşti, ajutor având pre Hristos, pierzătorul înşelăciunii».

Prima Luminândă a Sfântului
7 Ianuarie

Este bine ştiut că «ortodoxia» eterodoxă a neocalendarismului ocupă un loc de frunte la masa rotundă a ecumenismului. Şi pentru ca mulţimile să poată fi manipulate, sunt orbite de acei câţiva «preaortodocşi» antiecumenişti care pe de o parte fulgeră şi trăsnesc împotriva ecumenismului, iar pe partea cealaltă continuă să aibă comuniune liturgică cu ierarhii ecumenişti, aruncând ca pe o sare în ochi fraze de genul: «Ei vor da seamă, noi nu putem face schismă, ci trebuie să facem ascultare», sau «Nu putem părăsi biserica, ci trebuie să luptăm dinăuntru», sau «Nu sunt toţi episcopii şi preoţii ecumenişti şi de aceea nu putem spune că nu mai este har în biserica noastră», ş. a.

Dacă prin absurd nu am lua în consideraţie că neocalendarismul este căzut din har încă de la origini, ca şi argument împotriva acestor măiestrii sataniceşti «ortodoxe», dăm exemplul Sfântului Antonie, care prin viaţa sa scrisă de Sfântul Atanasie, arată ortodocşilor din toate timpurile, care trebuie să fie atitudinea lor faţă de provocările eterodoxe.

«Încă şi în credinţă era statornic şi drept-credincios; căci nici cu schismaticii meleţiani nu s-a împărtăşit vreodată, ştiind viclenia şi depărtarea lor de credinţa cea dreaptă, din început; nici cu maniheii sau cu alţi eretici nu a vorbit cîndva prieteneşte, decît numai cu gîndul de întoarcere către buna credinţă, vorbind tuturor, să nu se amăgească cu prietenia şi cu vorbirea lor; căci vătămare şi pierzare pricinuieşte sufletului».

Întrebare: Aşa se fac şi dialogurile ecumenice? Şi dacă nu se fac aşa, ci cu totul dimpotrivă, oare cei care le întreţin nu sunt trădători? Şi oare cei care se compromit împărtăşindu’se împreună cu aceştia şi pomenindu’i, au vreun har sfinţitor? (Ne referim la ierarhii ecumenişti şi la cei care sunt împotriva ecumenismului, dar au comuniune liturgică împreună cu aceia).

«Deci, astfel ura eresul arienilor şi poruncea tuturor ca nici să nu se apropie de ei, nici reaua lor credinţă s-o aibă. Odată, venind la dînsul unii dintre cei ce înnebuneau cu eresul lui Arie, el cercetîndu-i şi cunoscînd că sînt rău-credincioşi, i-a gonit din munte, zicînd că cuvintele lor sînt mai rele decît otrava şarpelui. Iar odată minţind arienii că tot aceleaşi le cugetă şi el, precum le cugetă şi ei, el s-a tulburat şi s-a mîniat asupra lor».

Iată ce comportament aveau Sfinţii Părinţi faţă de eretici. Se compară poziţia ecclesiastică a acelora cu a «sfinţilor părinţi» de astăzi?

«După acestea, fiind rugat şi de episcop şi de toţi fraţii, s-a pogorît din munte şi, intrînd în Alexandria i-a ocărît pe arieni, zicînd că eresul lor este cel mai de pe urmă şi că acesta este mergător înaintea lui Antihrist. Şi învăţa pe popor că Fiul lui Dumnezeu nu este zidire, nici că s-a făcut din cele ce nu sînt, ci că este dea pururea vecuitor Cuvînt şi Înţelepciune a fiinţei Tatălui. Pentru care şi păgînesc lucru este a zice, că a fost vreme, cînd nu a fost; căci de-a pururea Cuvîntul a fost şi este împreună cu Tatăl».

Întrebare: Cumva aşa au făcut şi «marii duhovnici» Cleopa, Iustin, Paisie şi toate vedetele neocalendarismului? Au ieşit cumva vreodată din carapacea lor pentru a coborî în oraşe să mustre pe ierarhii apostaţi? Au ieşit vreodată în întâmpinarea papei, a a monofiziţilor sau a anglicanilor, pentru a’i ocărî precum a făcut Sfântul Antonie? Când au loc marile adunări interreligioase sau rugăciunile ecumenice anuale s’a dus vreun asemenea «ortodox» să riposteze împotriva fărădelegilor care au loc acolo? Nu. Atunci degeaba strigă că sunt împotriva ecumenismului. Atâta timp cât slujesc cu ei sau îi pomenesc, arată că sunt de acord întru totul cu ereziile la care iau parte prin comuniune.

«De aceea, zicea el, să nu aveţi nici o împărtăşire cu prea răii-credincioşi arieni, că nu are nici o împărtăşire lumina cu întunericul. Voi, crezînd bine, sînteţi creştini, iar aceia numind "zidire" pe Fiul şi Cuvîntul lui Dumnezeu, care S-a născut din  Tatăl, cu nimic nu se deosebesc de păgîni, slujind zidirii mai vîrtos decît lui Dumnezeu Ziditorul. Şi să credeţi că chiar toată zidirea se mînie asupra lor, căci pe Ziditorul şi Domnul tuturor, prin care toate s-au făcut, pe Acesta îl numără împreună cu făpturile". Deci, toate popoarele se bucurau auzind pe un bărbat ca acesta anatematizînd eresul cel luptător de Hristos al arienilor».

Astăzi, nu avem de’a face direct cu arieni, ci cu urmaşii acestora: monofiziţi (armeni, copţi), catolici, anglicani ş.a.

«Să aveţi rîvnă către sfinţi şi să nu vă apropiaţi de schismaticii meleţieni; ştiţi viclenia, răutatea şi voinţa lor cea rea. Nici să aveţi vreun prieteşug cu arienii, că şi păgînătatea acestora tuturor este arătată. Nici căutînd la judecătorii cei ce părtinesc lor să vă tulburaţi, că va înceta nălucirea lor cea stricăcioasă în puţină vreme. Deci, păziţi-vă curaţi şi mai cu seamă de aceştia, păziţi predania părinţilor şi prin urmare credinţa cea dreaptă, întru Domnul nostru Iisus Hristos, pe care din Scripturi aţi învăţat-o, şi de la mine v-aţi adus aminte».

Întrebare: Oare de a avea râvnă către Sfinţi nu înseamnă şi a fugi de papistaşi precum au fugit Sfinţii? Oare în predania Părinţilor şi în credinţa cea dreaptă nu se încadrează şi calendarul bisericesc iulian, apostilat de Sinodul Întâi Icumenic de la Nikeea la anul 325? Dar «prealuminaţii lumii» la 1924, l’au vândut pe acesta în schimbul celui apostilat de necuratul papa la 1582. Şi aceasta pentru a netezi cărarea ecumenismului. De aceea, oricât ar încerca unii neocalendarişti să spună că nu sunt ecumenişti, atâta timp cât ţin calendarul papistăşesc, tot eretici sunt.

«Nici o împărtăşire să nu aveţi cu schismaticii, nici cu ereticii arieni, că ştiţi că şi eu mă abăteam şi mă feream de aceştia pentru eresul lor cel de Hristos urîtor şi rău credincios; ci sîrguiţi-vă mai cu seamă de-a pururea a vă împreuna mai întîi cu Domnul, apoi cu sfinţii; ca astfel după moarte, întru veşnicele locaşuri, ca pe nişte prieteni cunoscuţi să vă primească şi sfinţii pe voi».

Preaosânditul Bartolomeu a aspus că Sfinţii Părinţi se află în mâna lui Dumnezeu şi îşi aşteaptă pedeapsa pentru că n’au ştiut să arate dragoste ereticilor. Sfântul Antonie, dimpotrivă, spune că după moarte, moştenirea veşnicelor lăcaşuri şi odihna cu Sfinţii, va fi condiţionată de felul cum noi am urmat acelora. Oare care are dreptate?