1 Ianuarie - Tăierea împrejur a Domnului, încă un Praznic care condamnă erezia neo-calendaristă





«Nu S’a ruşinat Prea Bunul Dumnezeu, cu trupească tăiere a se tăia împrejur, ci S’a dat pre Sine chip şi pildă tuturor spre mântuire. Că Făcătorul Legii, cele ce sunt ale Legii le’a plinit şi proorociile proorocilor cele ce au fost pentru Dânsul. Cela ce toate le cuprinzi cu palma şi cu scutece Te’ai înfăşat, Doamne, slavă Ţie». 

Şi acum la Doamne strigat’am, Vecernia mică, 1 Ianuarie

«Pogorându’Se Mântuitorul la neamul omenesc, primit’a înfăşare cu scutece, nu S’a scârbit de trupeasca tăiere împrejur, Cel de opt zile după Mumă şi fără de început după Tată. Acestuia să’I strigăm: Tu eşti Dumnezeul nostru, miluieşte’ne pe noi». 

Şi acum la Laude,

1 Ianuarie

«Şi când să împlură opt zile, Să tăie Coconul împrejur şi Să chemă numele Lui Iisus, cel ce fu chemat de înger, încă mai nainte, până nu Să prinsease El în pântece». 

Luca II, 21 Biblia Bucureşti 1688

Când a fost tăiat împrejur Mântuitorul? În a opta zi de la Naştere. Dar când S’a născut?

Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre aceasta:

În Legea Veche intra Arhiereul în Sfânta Sfintelor o dată pe an. Când intra? Nu oricând ar fi voit, ci în săptămâna Sărbătorii Înfingerii Corturilor, iar aceasta, potrivit Legii lui Moisi, se ţinea în a doua jumătate a lunii a şaptea. Dacă luăm în considerare că după Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Damaschin şi alţi sfinţi, prima lună a anului este Nisan, adică Martie, căci atunci a zidit Dumnezeu lumea, după cum se şi vede că primăvara începând cu luna Martie toate se retrezesc la viaţă, atunci a şaptea lună este Septembrie. Deci în săptămâna Înfingerii Corturilor fiind rândul Arhiereului Zaharia să intre în Sfânta Sfintelor pentru a curăţa jertfelnicul şi a aduce jertfa cea de tămâiere, i s’a arătat înăuntru Arhenghelul Gavriil şi i’a proorocit naşterea Sfântului Ioan, Cinstitului Înaintemergător. După încheierea săptămânii de slujire, Elisaveta, soţia Arhiereului a luat în pântece, eveniment prăznuit de Biserica Ortodoxă la 23 Septembrie. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că în a şasea lună de graviditate a acesteia, acelaşi Arhanghel a fost trimis la Feciara Maria ca să’i binevestească zămislirea în pântecele său a Fiului lui Dumnezeu. De la 23 Septembrie, şase luni s’ar împlini la 23 Martie; dar având în vedere că acum Fevruarie nu are 31 de zile precum de demult, deoarece împăraţii au luat trei zile şi le’au adăugat la Iulie, la August şi la Ianuarie, pentru că acelea aveau câte 30, atunci şase luni de la zămislirea Elisavetei se împlinesc pe 25 Martie, zi în care Biserica Ortodoxă prăznuieşte Buna Vestire (Adăugăm la 23 numai două zile, pentru că una s’a dus de la Fevruarie la Ianuarie şi nu e în minus). Apoi, dacă la 25 Martie adăugăm 9 luni de sarcină, ne dă 25 Decembrie, Naşterea Domnului. A 8-a zi, 1 Ianuarie, Tăierea împrejur. A 40-a zi, 2 Fevruarie, Întâmpinarea Domnului, cănd Părinţii Săi au dus la Biserică jertfa de curăţire şi L’au înfăţişat ca Prunc Preotului.

Toate aceste evenimente evanghelice, au fost bine meditate de Sfinţii Părinţi şi s’a stabilit comemorarea lor ca Praznice bisericeşti exact în ziua când au avut loc, avându’se ca reper calendarul iulian. Înlocuindu’se calendarul iulian cu cel grigorian, e uşor de înţeles că zilele acestor sărbători nu mai corespund cu adevărul. Dacă se aduce ca argument minciuna papistăşească cum că isimeria se pogoară, noi răspundem că nu se pogoară, ci întotdeauna este la 7/8 Martie deoarece luna a fost zidită în ziua a 4-a, plină, adică în faza de isimerie. Deci, isimeria este la 4 Martie; dar deoarece după cum s’a spus s’au luat trei zile de la Fevruarie, ne dă 7 Martie, 8 în anii bisecţi. Această isimerie este mereu nestrămutată, deoarece luna, soarele şi pământul sunt zidiri ale lui Dumnezeu; ori Dumnezeu niciodată nu face ceva cu eroare, sau nedesăvârșit. Dacă ar fi adevărat că se pogoară isimeria, atunci ar trebui să se ajungă să fie noapte fără lună şi zi cu lună şi cu soare, sau zi fără soare şi noapte cu soare şi cu lună. 

Ca dovadă că nu se pogoară isimeria, mai avem şi Ciclul Pashal de 532 de ani, potrivit căruia Sfintele Paşti se prăznuiesc după Hotărârea Întâiului Sinod Icumenic de la Nikeea, adică în fiecare an în prima Duminică de după Luna plină a primei Luni ce se naşte după isimerie şi niciodată înainte de 22 Martie sau după 25 Aprilie. Cum se face că niciodată pentru a afla data Sfintelor Paşti nu urmărim mersul lunii, ci ne uităm în Tabelul Ciclului Pascal perpetuu şi întodeauna data menționată acolo se potriveşte în prima Duminică de după Luna plină a primei Luni ce se naşte după isimerie? Înseamnă că isimeria nu se pogoară niciodată. Dacă acceptăm că isimeria se pogoară, atunci toată Rânduiala şi Tradiţia de veacuri a Sfintei Biserici se răstoarnă: și data Paştilor, şi şirul anual al Duminicilor, şi zilele Sărbătorilor, şi Tipicul, şi Posturile. Deci calendarul nu este numai un simplu ceas al vremii aşa cum spun unii „mari duhovnici” neocalendarişti, ci este dreptarul după care Biserica slujeşte, bineînţeles nu timpului, ci Ziditorului timpului. 

De asemenea, se mai aude afirmaţia: „Calendarul nu este dogmă”. Da, nu este o dogmă, dar este aparatul cu ajutorul căruia se verifică „ortodoxia” dogmelor de gradul II (dacă le’am putea spune aşa): Paşti, Duminici, Sărbători, Tipic, Tradiţie, Posturi. De aceea Sinoadele Panortodoxe au anatematisit orice înnoire sau reformă calendaristică, fie ea de sorginte papală, patriarhală sau chiar îngerească. Dar dacă introducerea calendarului papistăşesc s’a înfăptuit în primul rând, pe baza minciunii că cel iulian este depăşit astronomic, şi în al doilea rând pentru a se deschide larg porţile spre ecumenism, oare nu suntem îndreptăţiţi să credem că fie dogmatică, fie chiar şi nedogmatică, inovaţia este satanică?