miercuri, 18 aprilie 2012

6 Aprilie - Sfântul sfinţit Mucenic Irineu, Episcopul Sirmiumului, un vrednic înaintaş al neamului nostru

La începutul secolului al IV-lea, păstorea la Sirmium (azi Mitroviţa), reşedinţa provinciei romane Pannonia Inferior, un episcop cu numele de Irineu.
În urma mai multor edicte potrivnice noii credinţe, a început în provinciile dunărene ale Iliricului, unde creştinii erau numeroşi, cea mai grea persecuţie cunoscută până atunci în Imperiul Roman. Astfel a fost arestat de către prigonitori şi Episcopul Irineu.
Din actul sau martiric, alcătuit după procesul-verbal de judecată, aflăm că Sfântul Irineu era episcopul Bisericii din Sirmium; el avea familie şi copii în vârstă fragedă. Era deci un episcop tânăr.
Provus – guvernatorul provinciei – i-a poruncit Sfântului Irineu să se supună poruncilor împărăteşti şi să jertfească zeilor, renunţând la credinţa sa în Domnul Iisus Hristos. Dar alesul Domnului a amintit cu hotărâre adevărata credinţă: «Cel ce jertfeşte la alţi dumnezei, afară de Domnul, să se piardă!» (Ieş, 22, 20). Demnitarul împărătesc i-a repetat şi acestui episcop ceea ce spusese unor martiri judecaţi mai înainte: ori îşi păstrează viaţa, ca păgân, ori va muri în chinuri, ca alţi creştini. Dar fericitul Irineu, luminat de Duhul Sfânt, i-a precizat: «Mi s-a poruncit să primesc mai degrabă chinurile decât să jertfesc dracillor, tăgăduind pe Dumnezeu».
Perseverând în gândurile sale diavolice, ocârmuitorul i-a repetat că, de nu jertfeşte, va porunci să fie dus la chinuri. Iar Sfântul Irineu, cu chipul transfigurat de lumina cea neînserată, i-a mărturisit: «Mă bucur de vei face-o, ca să fiu şi eu părtaş la suferinţele Domnului». Atunci nelegiuitul a poruncit să fie supus caznelor. Şi pe când îl chinuiau cu cea mai mare cruzime, Provus i s-a adresat din nou, îndemnându-l să jertfească zeilor. Dar Sfântul Irineu a răspuns că suferinţele sale sunt, în realitate, o dreaptă mărturisire a credinţei sale în Dumnezeul Căruia I-a jertfit întotdeauna.
Venind însă părinţii lui, soţia, rudeniile şi, văzând cât era de schingiuit, îl rugau să se supună poruncii păgânului. Chiar copiii lui, îmbrăţişându-i picioarele, îi ziceau: «Ai milă de noi, tată!». Toţi plângeau pentru tinereţea şi frumuseţea lui şi-l îndemnau să jertfească zeilor. Se auzeau acolo bocetele rudelor, plânsul slujitorilor, vaietele prietenilor, care, cu toţii, lăcrămau şi-l rugau: «Ai milă de floarea tinereţii tale!». Dar Sfântul Irineu, cuprins de o dorinţă mai înaltă, având înaintea ochilor porunca Domnului Care a zis: «Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri» (Matei 10, 33), n-a răspuns nimănui, căci se grăbea să ajungă la împlinirea chemării celei de sus.
Văzând că nu-l poate convinge cu atâtea mijloace de tortură să se lepede de credinţa în Mântuitorul şi să jertfească zeilor, Provus a poruncit ca Sfântul Irineu să fie pus sub pază la închisoare.
După oarecare timp, aflându-se din nou la judecată, guvernatorul a poruncit să fie adus iarăşi sfântul, la miezul nopţii, insistând să jertfească zeilor spre a fi cruţat de alte cazne. Iar episcopul, plin de curaj, nu s-a înduplecat: «Fă ceea ce ţi s-a poruncit, iar aceasta să n-o aştepţi de la mine!». Păgânul, mânios, a poruncit atunci ca Sfântul Irineu să fie bătut cu vergi. Iar acesta a mărturisit plin de nădejde: «Am pe Dumnezeu, Căruia am învăţat să-I slujesc din copilărie. Lui mă închin. El mă întăreşte în toate şi Lui îi aduc jertfă, iar zeilor făcuţi de mâini omeneşti nu li se cuvine nici o cinstire». Provus l-a ameninţat cu moartea. La auzul acestor cuvinte, a grăit cu nădejde: «Sunt ferit continuu de moarte, când, prin chinurile pe care crezi că mi le-ai făcut, dar pe care nu le simt, primesc pentru Domnul viaţa cea veşnică».
Întrebându-l guvernatorul din nou, dacă are soţie, părinţi şi copii, fericitul mărturisitor a susţinut că nu are. «Dar aceia pe care i-am văzut în şedinţa trecută şi plângeau, cine erau?» insistă Provus. La aceasta, Sfântul Irineu i-a răspuns că ai săi erau. Dar el are o dragoste şi mai aprinsă: «Să ştii, o Provus, că există o învăţătură a Domnului meu Iisus Hristos care spune: Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine» (Matei 10, 37). Astfel Sfântul Irineu, privind spre cer la Dumnezeu, luând aminte la făgăduinţele Lui şi dispreţuind amăgirile lumeşti, mărturisea că el nu cunoaşte şi nu are nici un părinte, afară de Dumnezeu.
Guvernatorul a căutat atunci să-l înduioşeze cu aceste cuvinte: «Jertfeşte măcar pentru copii!». Dar mărturisitorul lui Hristos a rămas neînduplecat: «Copiii mei au acelaşi Dumnezeu pe care-L am şi eu, Care poate să-i mântuiască. Iar tu, fă ceea ce ţi s-a poruncit!». Tulburat, Provus, care se ferea să-l facă mucenic, a mai stăruit pe lângă statornicul păstor, spunându-i: «Te sfătuiesc, tinere, jertfeşte, ca să nu te dau chinurilor». «Fă ceea ce vrei, a răspuns Sfântul Irineu. Vei vedea chiar acum câtă putere de răbdare îmi va da Domnul Hristos faţă de cursele tale».
În cele din urmă, guvernatorul Provus, mânios că nu-l poate convinge să renege pe Domnul Hristos, a poruncit ca Sfântului Irineu să i se taie capul cu sabia, iar trupul său să fie aruncat în râul Sava, care se varsă în Dunăre. Sfântul Irineu, primind moartea ca pe o a doua biruinţă şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a rugat: «Îţi mulţumesc, Doamne, Iisuse Hristoase, Care prin felurite pedepse şi chinuri mi-ai dat tărie şi m-ai socotit vrednic să mă fac părtaş slavei Tale celei Veşnice».
Şi, după ce a ajuns la podul care se numeşte al lui Basent, dezbrăcându-se de hainele sale şi ridicând mâinile spre cer, s-a rugat fierbinte: «Doamne Iisuse Hristoase, Care ai binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile, ca îngerii să primească sufletul robului Tău, Irineu, cel ce moare, pentru numele Tău şi pentru poporul care sporeşte în credinţa Bisericii soborniceşti. Pe dreptslăvitorii creştini întăreşte-i în credinţa ortodoxă».
Şi astfel, fiind tăiat cu sabia de către ostaşi, a fost aruncat în râul Sava, în ziua de 6 Aprilie. Urmaşii acestora au transmis din veac în veac faptele de îngerească statornicie în credinţă şi de putere de jertfă ale Episcopului Irineu de la Sirmium.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu