«Râu arătat eşti plin de ape dumnezeeşti şi de darurile Duhului, carele adăpi toată Biserica, părinte Teodore».
Canonul Sfântului, primul Tropar,
Peasna a 4-a, 22 Aprilie
«Ca finicul ai înflorit în livada curţilor Ziditorului tău, adăpându’te cu picăturile lacrimilor tale, Părinte, şi ai adus roduri dumnezeeşti cu multă roadă, a bunătăţilor tale Teodore».
Canonul Sfântului, al treilea Tropar, Peasna a 6-a, 22 Aprilie
Vieţile Sfinţilor ne arată că pe când acest Sfânt avea doar vârsta de 8 ani, în casa sa părintească, se afla un oarecare bătrân evlavios, cu numele Ştefan.
„Pe acesta văzându-l copilul Teodor, în Sfântul Post cel de 40 de zile, postind până seara şi o mică fărâmitură de pâine cu apă gustând seara, s-a aprins cu dragostea cea dumnezeiască şi a început a urma postirii lui, până seara înfrânându-se. Iar când se întorcea de la şcoală la vremea prânzului, îl silea maică-sa să mănânce cu dânşii, dar el nu voia. După aceea, ca să nu fie silit la mâncare, a început a nu se mai întoarce la vremea mesei acasă, ci toată ziua şedea la şcoală până seara. Iar seara mergea mai întâi la biserică împreună cu Ştefan la obişnuita cântare şi se împărtăşea cu Preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos Dumnezeul nostru, apoi mergea acasă târziu şi primind o mică bucată de pâine cu apă, se întărea. Dar maică-sa şi ceilalţi casnici îl sileau ca să mănânce fiertură şi celelalte mâncări, iar el nicidecum nu voia”. (…) „Acest fericit copil avea o soră mică, cu numele Vlata, pe care o născuse mama lui din alt bărbat, fiindcă sfătuind-o rudeniile, se mai măritase încă o dată. Acea copilă îl iubea pe fratele său Teodor şi adeseori ziua îi urma lui, pe când mergea la biserică şi se străduia să urmeze vieţii lui”. (…) Iar când a avut „14 ani de la naşterea sa, a gândit să-şi lase casa pentru totdeauna şi să petreacă lângă biserica Sfântului Gheorghe cea din munte”. „Ducându-se Teodor, şi-a săpat o peşteră în munte sub altar şi petrecea acolo, intrând totdeauna în biserică şi rugându-se. Şi îi trimitea maica sa pâine curată şi păsări fierte şi prăjite. El pe toate acelea le punea pe o piatră lângă drumul bisericii, ca ori păsările, ori fiarele, ori oamenii cei ce treceau pe acolo să le mănânce, iar el se hrănea din prescurile ce se aduceau la biserică, mâncând căte una pe zi, seara”.
Am redat aceste paragrafe din viaţa sa, în primul rând pentru a face cunoscută marea lui dragoste ce o avea pentru cele dumnezeieşti, iar în al doilea rând pentru a avea prilejul să punem în lumină câteva noţiuni despre post, atât din partea Sfinţilor Părinţi, cât şi din partea fostului patriarh Teoctist şi a mai multor sit-uri neocalendariste. Cu câtva timp înainte de a muri, patriarhul Teoctist a spus că sunt scutiţi de post copiii care merg la şcoală, bolnavii şi bătrânii, acest lucru găsindu’se afişat şi pe diferite sit-uri care susţin activitatea bisericii oficiale. Înseamnă că până pe la 10 ani şi mai bine, se scuteşte postul, de la 60 în sus intervine bătrâneţea, iar între 10 şi 60, 90% din populaţie se confruntă cu o boală. Deci, din 100 oameni, dacă mai postesc 6-7, sau chiar mai puţini pentru vreo 3-4 e posibil să fie atei. Dar să vedem totuşi ce spune Sfântul Vasile cel Mare, care printre altele a studiat şi medicina: „Postul păzeşte pruncii, face curaţi pe tineri, umple de vrednicie pe batrâni; părul alb, împodobit cu postul, este mai vrednic de respect. Postul este pentru bolnavi maica însănătoşirii, pentru femei podoaba cea mai potrivită; este frâul pentru oamenii în floarea vârstei, talismanul căsniciei, păzitorul fecioriei, chezăşuitorul sănătăţii. Asa sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casa”. Nimeni nu se îndoieşte că mai sunt copii, bătrâni sau boolnavi care fac execepţie de la post; dar nici să se generalizeze, dându’se frâu liber. Orice dezlegare se face cu acordul duhovnicului şi în frica lui Dumnezeu. Până la intrarea neocalendarismului şi a ecumenismului pe tărâmul orthodox, toată creştinătatea postea, cu mic, cu mare: copil, tânăr, bătrân. Iar acest canon, adevăraţii creştini ortodocşi, îl păstrează până astăzi ca pe o temelie a mărturisirii de credinţă, pe care îşi zidesc celelalte fapte bune. Şi ca să arătăm că postul nu se dezleagă chiar la voia întâmplării, vom reda şi câteva păreri ale Sfinţilor Părinţi: Sfinţii Timotei Patriarhul Alexandriei, Teodor Valsamon Patriarhul Antiohiei şi Matei Vlastar Patriarhul Constantinopolului, spun că atât femeia care alăptează prunc cât şi cel tare uscat de vreo covârşitoare boală, pot dezlega în Postul Mare la untdelemn şi vin. Însă, fiindcă iubitorii de trup vrând a strica posturile, ori punând pricină că sunt bolnavi fără a fi, sau şi fiind bolnavi, zic, că nu este îndestul numai untul de lemn şi vinul spre a întări slăbiciunea lor, pentru pricinuirile acestea, este trebuinţă a se întreba vreun doftor iscusit, şi temător de Dumnezeu, ce mâncare poate fi îndestulă spre întărirea slăbiciunii, şi aşa după rânduirea doftorului, să sloboază arhiereul, sau duhovnicul, pe bolnav să dezlege postul, şi să nu se încredinţeze în singure pricinuirile bolnavilor, şi mai ales când bolnavii cei de acest fel s-ar întâmpla a fi din cei ce se zic de bun neam.
